joi, 18 iunie 2015

Ice Cream Book Tag

Am găsit book tag-ul pe blogul ăsta și pe ăsta, și acum vreau înghețată da' e unu noaptea și nu e niciun magazin deschis la ora asta.

1. Căpșuni: carte romantică drăguță
Nu cred că există nicio poveste de dragoste mai frumoasă decât Eleanor & Park de Rainbow Rowell. Dar nu e 'drăguță', e perfectă.
Și ar mai fi Crescendo de Becca Fitzpatrick (volumul II de la Îngerul Nopții). Chiar dacă sunt certați aproape toată cartea.
În orice caz, Eleanor & Park rămâne cartea mea de suflet.

2. Vanilie: carte clasică preferată
Hobbitul de J.R.R. Tolkien, chiar dacă nu mi se pare prea clasică. Sau Oliver Twist, de Charles Dickens (da, am fost obligată să o citesc pentru școală, da' n-a fost așa rea).

3. Mentă: carte de copii preferată
În afară de Harry Potter (care nu e numai pentru copii), aș alege O buclă în timp, de Madeleine L'Engle.

4. Arahide: serie pe care vrei să o citești dar nu o vei citi
Aș pune aici 50 Shades of Grey, fiindcă știu că nu o s-o citesc niciodată, dar eu nici nu vreau să o citesc, așa că las un spațiu gol. Nu există carte pe care să vreau să o citesc și să n-o citesc.

5. Ciocolată: carte pe care o poți reciti de mii de ori
O să pun aici tot Eleanor & Park, pentru că am citit-o de trei ori în totalitate, și probabil o să o mai recitesc de câteva ori.
Aaa, și Copii de făină de Anne Fine. Păcat că am împrumutat-o de la cineva. În orice caz, trebuie să mi-o cumpăr.

6. Lămâie: sfârșit acrișor
Sânge de cerneală de Cornelia Funke. My heart is still bleeding și trebuie să citesc volumul trei, altfel mooor.

7. Fistic: copertă verde
Stăpânul Inelelor de J.R.R. Tolkien. Nu am prea multe cărți cu coperta verde, scuze.

8. De toate: carte groasă citită
N-am citit nicio carte mai groasă decât Harry Potter și Ordinul Phoenix, care are 800 și ceva de pagini. Nici nu sunt sigură că există vreo carte mai groasă de-atât (și care să nu se numească dex).


Nu știu prea multe blog-uri, deci poate lua tag-ul oricine vede asta.

Niciun comentariu: