marți, 23 iunie 2015

Cinci crush-uri ale mele (2015)

Am găsit o postare de genul pe un blog, și din moment ce am avut și încă am o groază de crush-uri, m-am gândit să fac și eu o postare de genul. Problema cu mie e că eu îmi schimb crush-urile o cam o dată la 2-3 zile, deci dacă voi mai face vreodată un top cu crush-uri, sunt sigură că va arăta total diferit. 



1. Jensen Ackles aka my fcking husband

Toată lumea înapoi. E al meeeeu. Adică uitați-vă la moaca lui, uitați-vă la ochii ăia, hai, uitați-vă, dup-aia încercați să-i găsiți vreun defect. Nu mai vorbim de faptul că e cea mai sexoasă persoană pe care am văzut-o vreodată. Îi mai place și rock-ul, ceea ce e doar un bonus. Îi prea drăguț, și faptul că are o soție și o fetiță nu mă oprește să îl iubesc la fel de mult. E mai mult decât perfect în rolul lui Dean din Supernatural și încă aștept să joace într-un film porno, o să fiu prima care se uită. Bahaha, glumeam. Sau poate nu.




2. Kurt Cobain aka my freak blood brother

Dap, știu. E mort. De mult. Dar nu contează.
Îl iubesc atât de mult că nici eu nu știu de ce îl iubesc mai mult: fiindcă e frumos (nu negați acum), fiindcă e talentat, sau fiindcă e o persoană grozavă, în ciuda a tot ceea ce a trăit?
Și acum o să-mi vină unele în cap și o să zică: da ce a pățit? Doar s-a sinucis că i se urcase faima la cap, nu?
Am mai auzit chestia asta, pe bune. Lumeee, încetați să vă luați de viața oamenilor, dacă nu vă interesează măcar puțin să-i aflați adevărata poveste.
Părinții lui Kurt s-au despărțit când el avea doar șapte ani. Adolescența lui a fost destul de dificilă, locuind de la un părinte la altul, și la sfârșitul liceului, maică-sa la dat afară din casă fiindcă nu-și luase o slujbă.
Chiar și după ce a devenit celebru cu ajutorul trupei Nirvana, viața lui nu a devenit mai bună. De fapt, ura faptul că devenise celebru într-un timp atât de scurt, nu reușise să facă față. Era trist fiindcă oamenii nu ascultau doar din plăcere, ci fiindcă, practic, Nirvana devenise o modă.
Avea de mic probleme cu bronșita și pe lângă asta, o boală neidentificată la stomac care i-a îngreunat viața. Și-a pierdut încrederea în doctori, motiv pentru care a început să-și administreze singur medicamente, devenind dependent de droguri.
Aș putea spune că intrase într-un fel de depresie. Se considera mizerabil și credea că viața fetiței lui va fi mai fericită fără el. Știu că sună ciudat, dar într-un fel, înțeleg prin ce a trecut și de ce a făcut asta. Dacă vreți mai multe detalii, dați click aici.


3. Codrin Bradea aka Satana aka Codrinel aka celălalt soț


Cum să nu-i iubești moaca de imbecil prost adorabil? Cum?

Adică pe bune. E adorabil (să nu te pună dracu' să zici că nu e), e deștept - dacă nu mă crezi, uită-te la astea -, e al naibii de amuzant, are accentul ăla de ardelean, e sincer, e destul de cunoscut și totuși nu-i fițos ca Tequila, e de treabă, e gamer, iubește câinii husky și știe și să cânte la chitara aia genială. Și logic, cum se putea ca un tip atât de perfect să nu fie și metalist? No hai că prea le are pe toate.


E atât de grozav că mor. Nu cred că există video cu el la care să nu mă fi uitat. De cel puțin două ori.



4. Orlando Bloom aka amantul meu săxi și elf

Nu puteam să nu-l pun. Adică e prima mea dragoste și dap, Legolas nu putea fi mai perfect de-atât. Nici Will Turner.
Nici nu prea știu de ce îl plac, cert e că-l plac și e drăguț și da, îl ador. Wow, ce explicație bună, nu?



5. Benedict Cumberbatch aka my hero

Când spui Benedict Cumberbatch, te gândești automat la Sherlock și la modul genial în care el a intrat în pielea personajului. Vreau să zic... cred că dacă l-ar fi jucat oricare alt actor pe Sherlock, serialul ăsta nu ar mai fi fost la fel de bun. Merită toate premiile pe care le-a primit, e un actor minunat. Și am râs atât de tare când am început să mă uit la Sherlock și am aflat că Ben a jucat rolul lui Smaug.


Fără personaje fictive. Dacă îmi puneam iubiții din seriale și cărți ajungeam să fac o listă de 100 de tipi. Plus că nu sunt sigură pe care îl iubesc mai mult, Sherlock, Park sau Severus, așa că am lăsat-o baltă.

Dacă aveți vreunul din voi blog, faceți și voi o listă de genu', e amuzant să îți declari dragostea, chiar dacă Jensen Ackles n-o să fie niciodată soțul meu. Deși cu Codrin poate am șanse. Hahaha ce glumă bună.


joi, 18 iunie 2015

Ice Cream Book Tag

Am găsit book tag-ul pe blogul ăsta și pe ăsta, și acum vreau înghețată da' e unu noaptea și nu e niciun magazin deschis la ora asta.

1. Căpșuni: carte romantică drăguță
Nu cred că există nicio poveste de dragoste mai frumoasă decât Eleanor & Park de Rainbow Rowell. Dar nu e 'drăguță', e perfectă.
Și ar mai fi Crescendo de Becca Fitzpatrick (volumul II de la Îngerul Nopții). Chiar dacă sunt certați aproape toată cartea.
În orice caz, Eleanor & Park rămâne cartea mea de suflet.

2. Vanilie: carte clasică preferată
Hobbitul de J.R.R. Tolkien, chiar dacă nu mi se pare prea clasică. Sau Oliver Twist, de Charles Dickens (da, am fost obligată să o citesc pentru școală, da' n-a fost așa rea).

3. Mentă: carte de copii preferată
În afară de Harry Potter (care nu e numai pentru copii), aș alege O buclă în timp, de Madeleine L'Engle.

4. Arahide: serie pe care vrei să o citești dar nu o vei citi
Aș pune aici 50 Shades of Grey, fiindcă știu că nu o s-o citesc niciodată, dar eu nici nu vreau să o citesc, așa că las un spațiu gol. Nu există carte pe care să vreau să o citesc și să n-o citesc.

5. Ciocolată: carte pe care o poți reciti de mii de ori
O să pun aici tot Eleanor & Park, pentru că am citit-o de trei ori în totalitate, și probabil o să o mai recitesc de câteva ori.
Aaa, și Copii de făină de Anne Fine. Păcat că am împrumutat-o de la cineva. În orice caz, trebuie să mi-o cumpăr.

6. Lămâie: sfârșit acrișor
Sânge de cerneală de Cornelia Funke. My heart is still bleeding și trebuie să citesc volumul trei, altfel mooor.

7. Fistic: copertă verde
Stăpânul Inelelor de J.R.R. Tolkien. Nu am prea multe cărți cu coperta verde, scuze.

8. De toate: carte groasă citită
N-am citit nicio carte mai groasă decât Harry Potter și Ordinul Phoenix, care are 800 și ceva de pagini. Nici nu sunt sigură că există vreo carte mai groasă de-atât (și care să nu se numească dex).


Nu știu prea multe blog-uri, deci poate lua tag-ul oricine vede asta.

Book: Harry Potter

Harry Potter și Piatra filozofală

Autor: J.K. Rowling

Gen: Fantasy, Bildungsroman
Limbă originală: engleză (UK)
Anul apariției: 1997
Pagini: 223
Editură: Egmont România (din păcate)
Plot: Rescued from the outrageous neglect of his aunt and uncle, a young boy with a great destiny proves his worth while attending Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry.

*


Din moment ce Harry Potter e seria mea preferată de cărți, m-am gândit că ar fi bine să încep cu ea.
Sunt o groază de chestii de zis. Cărțile astea mi-au provocat o groază de sentimente, de la fericire (am plâns de fericire, pe bune) la tristețe (am plâns de și mai multe ori când au murit personaje). Mi-au schimbat complet copilăria, probabil și viața. Mulțumiri lu' văr-miu că mi-a recomandat cărțile și mi le-a și împrumutat să le citesc, nu știu ce mă făceam fără el :))
E o serie foarte cunoscută și mai sunt enșpe mii de recenzii pe net, dar în fine.

(o să încerc să nu dau spoilere)
Harry Potter e un copil de unsprezece ani aparent normal, cu toate că părinții lui au murit când el avea doar un an și de atunci a fost nevoit să locuiască la familia Dursley, viața lui până în acel moment fiind pur și simplu un chin. Chiar dacă are parte de rele tratamente de la unchii lui și verișorul lui, Dudley, reușește să supraviețuiască până la acea vârstă, iar uneori i se întâmplă lucruri ciudate.
Într-o dimineață, Harry primește o scrisoare care îi este adresată lui, dar Vernon Dursley o ascunde de el și nu îl lasă să o citească. Dar asta înrăutățește situația, și în fiecare zi primesc din ce în ce mai multe scrisori. Vernon își poartă familia și pe Harry până pe o insulă pentru a scăpa de scrisori și a ascunde adevărul de Harry.
În noaptea în care e ziua lui, Harry primește o vizită de la Hagrid (care e pe jumătate uriaș) și află ceea ce familia Dursley i-a ascuns în tot acest timp: felul morbid în care părinții lui au fost uciși de Lordul Voldemort și faptul că el însuși l-a alungat pe vrăjitor cu propriile sale puteri magice, la vârsta la care nici nu putea să vorbească.
Totul începe să capete un nou contur în viața lui Harry Potter, care află că face parte din lumea vrăjitorilor, devine elev la școala de magie Hogwarts. Dar nici el nu știe prin câte aventuri va trece și nici că va trebui să salveze lumea vrăjitorilor pentru a doua oară.



Recunosc că primul volum e destul de copilăros, dar până la urmă, personajul principal are unșpe ani, deci cum ar putea să fie? Fiecare carte cuprinde un an din viața lui Harry la Hogwarts. Povestea lui devine din ce în ce mai interesantă. Harry se maturizează foarte mult pe parcursul seriei, cam de la volumul patru nu mai poți spune că e tocmai o carte pentru copii.
Seria asta m-a fascinat complet și vă zic sincer că merită citită. E amuzantă (am murit de râs la replicile lui Ron), e originală și plină de suspans. Intri practic într-o lume paralelă, plină de vrăjitori care joacă vâjthaț, se duelează cu baghete și vrăji și învață să facă poțiuni.
Mai ales volumele șase și șapte o să vă... șocheze, ca să zic așa. Se întâmplă o groază de lucruri care o să vă surprindă și, apropo, ar trebui să știți că mor multe, foarte multe personaje, așa că pregătiți-vă sufletește, dacă nu vreți să începeți să bociți ca mine când auziți cuvântul „întotdeauna”.

Totuși, sper că nu există om care nu a citit cărțile astea, și dacă există, atunci citiți-le! Nu contează dacă aveți zece ani sau cincizeci, o să vă placă indiferent de vârstă.

P.S.: Să citiți cărțile înainte să vedeți filmele. E pentru sănătatea voastră, atât vă zic.